Connect with us

Soțul

Cum se împacă „purtarea crucii” cu abuzurile din familie?

Purtarea Crucii nu înseamnă lipsă de demnitate. Sfinții Părinți ne spun că  înainte de a ne trimite Crucea fiecăruia dintre noi, Dumnezeu o privește cu ochii Săi cei atotvăzători, o cântărește cu înțelepciunea Sa dumnezeiască, o verifică cu dreptatea Sa neajunsă. Apoi, cu inima plină de iubire, o încălzește, după care o cântărește în mâinile Sale preasfinte, ca nu cumva să fie mai grea decât am putea-o duce. Doar după ce a măsurat curajul nostru, o binecuvântează şi ne-o așază pe umeri. De aceea, să fim încredințați că vom izbuti s-o purtăm, urcând pe „Golgota“ mântuirii noastre. Să nu lăsăm ca necazurile, încercările vieţii să ne despartă de Dumnezeu, deşi ne par adeseori sarcini insuportabile. Dimpotrivă, toate greutățile ne vor apropia încă mai mult de Cerescul Tată dacă ne vom accepta „Crucea“, înțelegând-o corect. Aceasta este în același timp pământească şi cerească, în sensul că trebuie să ne-o asumăm, dar nu cu indiferență ori privind-o ca pe o fatalitate, ci să luptăm ca durerea, neîmplinirea, susținute de o credință puternică, vie, să nu ne îndepărteze de Cer, ci să ni-L coboare în taina ființei noastre. Chiar când „Crucea“ ne este grea, cu nestrămutată credință, cu nădejde în mila Preamilostivului Dumnezeu, să ne facem din ea cale spre lumină, un binecuvântat moment de a ne îndrepta nestrămutat către Înviere.

Cât privesc abuzurile la care este supusă respectiva persoană prin acte de violență săvârșite de soțul ei, înseamnă că acolo este vorba despre pierderea respectului şi al iubirii dintre soţi. Fiecare act de violență dintre membrii ei este o jignire adusă demnității familiei. Din momentul în care soția nu îşi mai poate numi cu dragoste soțul ca fiind „omul meu” şi mai degrabă „tiranul meu”, care îi produce spaimă şi frică, atunci relația dintre ei duce spre un cerc vicios în care nu mai sunt soţ şi soție, ci om violent şi victimă.

În atare situație, dacă într-o căsnicie se ajunge la astfel de presiuni și situații limită  când  iubirea îţi este exploatată până la abuz, până la desființarea ca personalitate, și dacă răbdarea  este pe sfârșite, cunoscându-și limitele ei, trebuie să se adreseze duhovnicului ei, parohului, spre a o îndruma cel mai corect căci acestea sunt probleme care trebuie analizate atent nu sub imperiul mâniei și al răzbunării.

Pr. Mihail Daniliuc

Soțul

Relațiile dintre soți pe perioada postului

Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere (relaţiile dintre soţi pe periada postului)

Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere

Armonia dintre femeie şi bărbat păzeşte viaţa noastră a tuturor şi susţine lumea întreagă, căci, precum se prăbuşeşte întreaga clădire dacă se clatină temelia, tot astfel se dă peste cap toată viaţa noastră dacă soţii trăiesc în neînţelegere.Sfântul Ioan Gură de Aur (Omilia despre deznădejde. 6 în P.G. 51,369).

– „Spuneti-ne, cand este recomandat pentru soti sa se abtina de la relatiile trupesti?” (Cristina A.)

– In posturi, in zilele de miercuri, vineri si duminica. Sotii ortodocsi se abtin de la relatii atunci cand copiii le sunt bolnavi sau cand intampina anumite greutati in familie. La fel, inainte de Sfanta Impartasanie. Numai ca fiecare cuplu de casatoriti trebuie sa procedeze rational, cantarind foarte bine circumstantele, fara ca cineva sa ia hotarari de unul singur.

– „In Evanghelie nu se spune ca in timpul posturilor omul trebuie sa se abtina de la relatiile intime. De ce trebuie sa ne abtinem totusi?” (Irina B.)

– Postul inseamna abtinere; abtinere de la placerile senzuale. De aceea, ar fi primitiv sa privim postul ca pe un regim alimentar si, in rest, sa ne permitem orice altceva. Postul es­te abtinerea de la distractii, posibilitatea unei concentrari aparte, stare de rugaciune deosebita. Postul este si refuzul unor activitati distractive.

Presupun ca astfel poate fi privita si abstinenta de la relatiile conjugale. Este important sa tinem minte ca exista o masura a postului, si aceasta masura este definita de fiecare om in parte. De exemplu, omul poate hotari sa nu bea si sa nu fumeze de dragul lui Hristos si, in acelasi timp, sa nu promita ca va renunta la crenvursti cu omleta. Sigur ca Domnul va primi si un astfel de post. In cadrul postului exista si inlesniri; de exemplu, pentru cei bolnavi. Daca omul nu poate rezista fara lactate, atunci macar sa nu manance carne. Sau miercurea si vinerea, in timpul postului, sa nu manance nici chiar lactate.

– „Cum se poate abtine de la relatiile intime o femeie al carei sot este necredincios?” (Aliona C.)

– Aceasta situatie este, din pacate, des intalnita. In acest caz este nevoie de un compromis sanatos, dar acesta sa nu fie un compromis cu constiinta. Cel mai important, intr-o familie, este sa existe pace si intelegere. A initia relatii incordate datorita temei postului nu este spre binele nimanui. Exista posibilitatea ajungerii la o intelegere cu sotul privind abtinerea de la relatiile intime, macar in timpul pregatirii pentru Sfanta Euharistie. Daca omul iubeste, fie el si neobisnuit cu Biserica, poate face sacrificii, in acest sens, pentru sotia sa. Daca nu exista posi­bilitatea bunei intelegeri, atunci so­tia trebuie sa lase de la sine si sa se roage lui Dumnezeu pentru inteleptirea sotului. Un parinte le spunea fiilor sai duhovnicesti ca raul nu trebuie sa aiba punctul de pornire de la noi. Aceasta regula trebuie sa se aplice in orice situatie din viata.

extras din “Femeia si problemele ei. Perspectiva psihiatrului ortodox”, Editura Sophia, 2010

„Iar Adam a cunoscut pe Eva, femeia lui. Uită-te când s-a întâmplat asta! După călcarea poruncii, după scoaterea din rai! Atunci a luat început unirea trupească dintre Adam şi Eva. Înainte de călcarea poruncii duceau viaţă îngerească şi n-a fost vorba deloc de unire trupească. Cum putea să fie vorba de aşa ceva, când nu erau supuşi nici nevoilor trupeşti?”

,,Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din bună înţelegere (1 Cor. 7, 5).

Dar ce vrea să spună el aici? Să nu se înfrâneze femeia, zice, dacă bărbatul nu voieşte, şi nici bărbatul, dacă nu voieşte femeia. Şi pentru ce? Fiindcă din astfel de înfrânare se nasc mari rele, căci şi preacurviile, şi curviile, şi chiar stricarea caselor de aici se trag de multe ori. Dacă având pe femeile lor şi încă curvesc, apoi cu atât mai mult vor face aşa dacă sunt lipsiţi de această mângâiere. Şi bine a zis: Să nu opriţi datoria, adică să nu vă lipsiţi de datoria voastră conjugală.

Cu alte cuvinte, el numeşte lipsă acum ceea ce mai sus a numit-o datornica dragoste, ca astfel să arate însemnătatea stăpânirii. A se înfrâna unul din doi fără voia celuilalt, aceasta este lipsă, aceasta înseamnă a opri datoria, pe când dacă este cu voia lui, nu se poate numi lipsă sau oprire de datorie. Deci trebuie a prefera buna-înţelegere înaintea tuturor, fiindcă este şi mai însemnată decât toate. Şi de voieşti, să cercetăm acest fapt mai de aproape. Fie, de pildă, o femeie şi un bărbat, şi înfrânându-se femeia, fără ca bărbatul să voiască. Deci pentru ce te miri dacă el din această pricină curveşte, sau dacă nu curveşte, apoi este posomorât, veşnic tulburat, veşnic în luptă şi pricinuind femeii mii de neajunsuri? Care este folosul postului şi al înfrânării, dacă dragostea este sfâşiată? Nici unul. Câte batjocuri nu ies de aici, câte vorbe proaste şi câtă luptă nu se desfăşoară în asemenea împrejurări! Când într-o casă bărbatul şi femeia sunt dezbinaţi, apoi acea casă nu se găseşte mai bine decât corabia cea purtată de valurile mării, fiindcă şi aici căpitanul vasului se află în neînţelegere cu cârmaciul.

Pentru aceea zice: Să nu opriţi datoria unul altuia, fără numai din buna înţelegere până la o vreme, ca să vă îndeletniciţi în post şi rugăciune – vorbind aici de rugăciunea cea cu multă sârguinţă. Că dacă împiedică pe cei uniţi de a se ruga împreună pentru un timp, apoi a se ruga necontenit cum s-ar putea? Deci se poate ca cineva să fie şi însurat cu femeie, şi în acelaşi timp să fie cu băgare de samă şi la rugăciune; însă asemenea rugăciune se face mai cu amănunţime prin înfrânare. Căci nu a zis simplu ca să vă rugaţi, ci să vă îndeletniciţi cu rugăciunea, punând aceasta ca o ocupaţie, iar nu ca fiind vreo necurăţenie. Şi iarăşi să vă împreunaţi, ca să nu ispitească pre voi Satana. Ca să nu creadă că aceasta este o legiuire din parte-i, apoi adaogă şi pricina. Şi care este acea pricină?
Ca să nu ispitească pre voi Satana, zice. Şi ca să afli că cele ale curviei nu le mrejeşte diavolul singur, a adăogat: pentru neînfrânarea voastră.”
„- Ce să fac, mă poate întreba cineva, dacă bărbatul meu nu-şi poate stăpâni poftele, iar eu vreau să mă înfrânez?
– Trebuie să te pleci neapărat poftelor lui. Chiar dacă n-ai vrea să faci aceasta, dulcele lanţ al căsătoriei, ce te încătuşează, te târăşte după poftele soţului şi te trage către cel cu care dintru început te-ai legat.
Dacă te împotriveşti şi rupi lanţul, nu numai că nu scapi de lanţuri, dar mai eşti şi deplin pedepsită.
Femeia care vrea să se înfrâneze fără voia bărbatului ei, nu numai că pierde răsplata înfrânării, dar va da socoteală înainte lui Dumnezeu şi de căderea lui în adulter şi va fi mai vinovată decât bărbatul ei.
– Pentru ce?
– Pentru ce? Pentru că, lipsindu-l de legăturile trupeşti la care-i dă dreptul legea căsătoriei, l-a împins spre prăpastia desfrânării. Dacă unei soţii nu-i este îngăduit să trăiască în înfrânare nici măcar scurtă vreme, fără voia bărbatului ei, poate fi, oare, iertată soţia care lipseşte necontenit pe soţul ei de uşurarea ce i-o dă căsătoria?
– Dacă aşa stau lucrurile, atunci nu poate fi o situaţie mai silnică şi mai împovorătoare decât aceasta!

– Da! Asta o spun şi eu. Pentru ce, deci, te supui unei silnicii? Ar trebui să judeci aşa înaite de a te căsători, nu după ce te-ai căsătorit. Din pricina aceasta şi Pavel, după ce a spus că lanţul căsătoriei nu se poate rupe, vorbeşte şi despre cazul în care acest lanţ s-a rupt. După ce a spus: Eşti legat cu femeie? Nu căuta dezlegare!, a adăugat: Eşti dezlegat de femeie? Nu căuta femeie! (I Cor., 7, 27). Pavel proceda aşa, ca să îmbrăţişeze cu mai multă uşurinţă învăţătura despre traiul în feciorie, după ce mai întâi ai meditat îndeajuns asupra greutăţilor căsătoriei şi ai aflat câtă sălnicie duce cu ea.” (Despre Feciorie, 47-48, în vol. Despre Feciorie, Apologia vieţii monahale, Despre creşterea copiilor…, pp. 86-87)

Sfântul Ioan Gură de Aur

Continue Reading

Soțul

Soţul ideal, soţia ideală

Cine are calităţi morale poate să ajungă şi la practicarea virtuţilor. Pe de altă parte, ca orice om, prietenul sau prietena ta are şi defecte, întrebarea pentru tine este dacă poţi suporta aceste defecte. Cum ar fi cazul unei fete, se împrieteneşte cu un băiat şi acela fumează, bea şi se poartă nepoliticos. Ea stă şi se întreabă: pot eu să suport acestea în viaţa mea când mă voi căsători cu el? Dacă da, întemeiez o prietenie, dacă nu, mă las păgubaş, pentru că aşa ne-a creat Dumnezeu, frumoşi, dar trebuie să ţinem cont de specificul şi afinităţile fiecăruia. Este de preferat mai întâi să ne placă omul şi cu defectele lui, dar dacă nu ne place, dacă nu ne îndrăgostim încât să se dărâme „stâlpii cerului” peste noi, nu trebuie să ne căsătorim; trebuie să mai aşteptăm, să mai studiem, pentru că în căsnicie se rezistă doar aşa.”

Soţul ideal ştie să menţină în căsnicie acel suflu, acel elan al primei zile de prietenie. El ştie să se roage, să admire, să facă observaţii într-un anume fel şi are multe alte calităţi. Soţia ideală este aceea care înţelege tot. Dacă înţelege tot, ea dă dovadă de bunătate, şi din bunătatea inimii decurg toate. E foarte simplu să devii soţie ideală. Este aşa de simplu, numai că trebuie atenţie şi pregătire!”

Soţul ideal are un timp mai îndelungat de pregătire; la fel şi soţia ideală. Fiecare se pregăteşte de la naştere şi dinainte de naştere! [.] Căsnicia este o clădire care se construieşte pe o temelie, iar astăzi temelia este pusă prost. [.] Căsnicia este o lucrare, iar dacă nu înţelegem acest aspect, atunci ajungem la despărţire.”

– Pr. Nicolae Tănase – Soţul ideal, soţia ideală

Continue Reading

Popular